vineri, 8 iulie 2011

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

COMUNICAT DE PRESĂ PRININD
obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,

În şedinţa din data de 6 iulie 2011, Curtea Constituţională, învestită în temeiu l art.146 lit.a) din Constituţia României, a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, formulată de un număr de 131 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că: - sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, fiind respectate prevederile art.115 alin.(4) şi (6) din Constituţie referitoare la condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă; - sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, întrucât autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate intrinsecă, ci au prezentat o analiză teoretică a unor decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a contesta conţinutul normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate. Prin urmare, autorii obiecţiei nu au respectat exigenţele art.10 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie motivate.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, pentru a proceda la promulgarea legii, conform art.77 alin.(3) din Legea fundamentală.

BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE