miercuri, 13 februarie 2013



AVERTISMENT DIN VIITOR

Vineri, 15.02.2013, va continua probabil, dialogul între unii camarazi şi reprezentanţi politici dinComisia de Apărare a Senatului. Un dialog prin care, vânzătorii şi cumpărătorii de iluzii vor încerca să ne transmită semnale liniştitoare cu privire la "iertarea păcatelor" noii guvernări. Vor fi aruncate, „în gol” cuvinte înţelepte, fără acoperire în fapte concrete şi urgente, atât de necesare  unei coabitări multilaterale şi durabile. Dialogul cu actuala putere, atât de mult invocat de structurile teritoriale şi centrale ale  SCMD, continuat la nesfârşit, nu poate ascunde duplicitatea gândurilor şi sentimentelor, dorinţa de a înşela, a amâna, a profita, a manipula, a controla. Prin urmare, nu voi participa la acest spectacol gratuit al neputinţei. „Fardată” de promisiunile electorale, noua putere politică trage de timp (probabil, va invoca timpul rectificărilor bugetare). În faţa subsemnatului, imaginea acesteia se destramă, pe zi ce trece,proiectând în ceaţă, dreptatea şi adevărul. Pe un canal paralel de dialog, aceeaşi putere, din care nu lipseşte dl.Oprea, manifestă multă preocupare pentru „găsirea unor soluţii ca cei 90%” să nu piardă”. Nu-mi doresc nici eu acest lucru. Ce mă frământă este faptul că, în acest timp nesfârşit  al dialogului,camarazii cu pensiile diminuate cronic, sunt „hăituiţi” de nevoile traiului zilnic şi tânjesc după drepturile şi libertăţile pierdute între pereţii instanţelor, sufocate de ignoranţă şi servilism. În acest timp, organele abilitate din ministere, cântă cântecul „revizuirii şi recalculării”.  Trombonul sindicatului continuă să emite sunete firave de chemare la unitate şi acţiune. Zilele trec una după alta şi treptat, potenţialul nostru combativ se mistuie în sistemul oglinzilor deformate ale manipulării. Toată lumea propune, nimeni nu face. Cu siguranţă, ne mişcăm spre un orizont strategic nedefinit. Confundăm responsabilitatea faţă de camarazii năpăstuiţi cu obrăznicia, ne „specializăm” cu brio în susţinerea intenţiilor mascate ale decidenţilor politici.Prin toate  avertismentele date de subsemnatul aproape săptămânal, nu am urmărit nici gloria nici bogăţia sau puterea personală. Pledoaria mea a fost îndreptată către necesitatea şi reuşita unei existenţe libere şi demne. Acum, am ajuns la intersecţia unor proiecte bizare de alianţe şi compromisuri. Este momentul să ne trezim, să ne regrupăm şi să oprim harababura de voci. Trebuie să vorbim pe o singură voce, care să nu mai permită politicienilor negoţul cu destinele familiilor noastre. Solidaritatea noastră mult trâmbiţată mai poate fi recuperată dacă, ne preţuim pe noi înşine, nu ne simţim încă învinşi şi nu ne pierdem speranţa. În acest peisaj politic, poluat cu hoţi şi impostori voi continua să detest mârlănia şi minciuna iar în lipsa unei solidarităţi reale, noi toţi vom fi în dificultate. Nu pot crede la nesfârşit în oameni care au discursul orientat spre stânga şi modelul de viaţă, orientat spre dreapta. Poate, în ultimul ceas, Comitetul Director va declanşa operaţiunile preliminare  pregătirii mitingurilor  ce vor urma.Numai astfel, vom putea depăşi prăpastia enormă dintre vorba şi fapta domnului Premier.

Prof.univ.dr. Petrişor Mandu