duminică, 3 aprilie 2011

Oficial ucrainean: Ucraina se va destrăma, iar România, Polonia, Rusia şi Turcia îşi vor alipi noi teritorii


Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul și cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărțit între România, Polonia, Rusia și Turcia, a declarat liderul partidului „Marea Ucraina” într-un interviu acordat portalului de știri Bagnet. Potrivit acestuia, România va dori să-și recâștige Basarabia, Polonia – Lvovul și Galiția, Turcia – Crimeea, iar Rusia este oricând pregătită să anexeze zona de est. „În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc, a amintit Igor Bercut. Iar în est, nu toți votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că în acolo salariile și pensiile sunt de trei ori mai mari”. Situația tensionată din interiorul țării crează contextul ideal pentru provorările venite din exterior, consideră Bercut. Totodată, directorul Departamentului pentru relația cu media de la Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei, Oleg Voloșin, a declarat că Ucraina nu vrea să-și alipească Transnistria de teamă de a nu pierde Crimeea, transmite infoprut.ro cu referire la agenția de știri ucraineană Rosbalt. „Noi suntem pentru inviolabilitatea frontierelor din Europa, stabilite după al doilea război mondial, deoarece schimbările pot reprezenta o adevărată amenințare pentru noi. Astăzi vom lua Transnistria, iar mâine Rusia ne va cere Crimeea, apoi românii vor pretinde Bucovina, iar Ungaria – Transcarpatia. Noi nu avem ce câștiga din condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov, altfel am pune sub semnul întrebării modalitatea de aderare a Ucrainei de vest”, a declarat oficialul ucrainean comentând informația de pe WikiLeaks conform căreia Rep. Moldova era pregătită în 2007 să renunțe la Transnistria, doar pentru a se uni cu România. infoprut


Marian Saniuta: ”Armata si Internele au nevoie urgenta de bani”




Fostul ministru al Internelor, Marian Săniuță, avertizează, într-o declarație dată Inpolitics, că România ar putea ajunge într-o situație cel puțin dramatică dacă bugetul de stat ce urmează să fie rectificat anul acesta și cele din următorii patru ani nu vor prevedea cel puțin 4-5 %, însumat, pentru armată, ordine publică și siguranță națională.



Declarația lui Săniuță survine audierii, în comisia de Apărare a Camerei, a conducerii forțelor navale, în frunte cu viceamiralul Aurel Popa, după ce, în perioada anterioară, fuseseră audiați șefii forțelor terestre și aeriene.
”Pentru ca România să ajungă la nivelul unui membru autentic al NATO este imperios necesar ca bugetul de stat să prevadă, de anul viitor încolo, cel puțin 2% pentru dotarea nu doar aeriană, adică avioane multirol, ci și navală și terestră, față de cca.1,1%, cît prevede acum, cu tot cu pensiile militarilor. Fără ele, suma ar ajunge undeva, pe la 0,8% din PIB. Trebuie spus că din discuțiile foarte fructuoase pe care le-am avut cu militarii a rezultat că forțele navale au nevoie de un upgrade urgent, pentru că sunt nave care în 2-3 ani își termină resursa și nu vor mai întruni condițiile de acțiune. Cît despre forțele terestre, e nevoie de o îmbunătățire a echipamentelor de teren ale militarilor, altfel vor fi, de asemenea, probleme mari” spune deputatul independent.

Tot el mai spune că și sectorul ordinii publice și siguranței naționale va avea nevoie de o sumă de peste 2% din PIB, față de 1,5% în acest moment, pentru continuarea dotărilor ținînd de aderarea la spațiul Schengen, pentru dotarea trupelor de intervenție cu echipamente monderne, ca și pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care ar avea probleme serioase în cazul unor calamități naturale severe.
”E nevoie și de îmbunătățirea salarizării în domeniu, afirmă fostul ministru, pentru că disponibilizările din armată și de la Interne au redus capacitatea de acțiune, și este nevoie și de o stare de spirit corespunzătoare. Deocamdată, lucrurile sunt încă bune, sub acest aspect, dar nu se știe ce probleme ar putea aduce viitorul, mai ales că șefii acestor structuri se confruntă deja cu fenomenul îngrijorător al plecării unor angajați tineri, în putere, în favoarea altor meserii, ceea ce nu e de bun augur”, mai afirmă deputatul. (B.I.)
SURSA: INPOLITICS