luni, 7 iunie 2010

Ministrul apărării naţionale la Brăila

Stimaţi colegi,
Ştiaţi că dl. ministru Gabriel Oprea a fost, miercuri 2 iunie, la Brăila? Este adevărat a fost în zonă, dar să nu cumva să credeţi că a dorit să cunoască starea unităţilor militare din garnizoană, sau să se întâlnească cu militarii activi sau cu cadrele militare în rezervă şi retragere. Nu, nici gând. Dumnealui a participat la ,,Ziua Câmpului" organizată în Insula Mare a Brăilei, la invitaţia arendaşului Culiţă Tărâţă şi şi-a motivat prezenţa prin ,,respectul" pentru personajul nominalizat şi pentru respectiva manifestare. Oare n-ar fi fost mai normal ca dl. Oprea să cheltuiască din bugetul ţării pentru îndeplinirea atribuţiilor pe care le are ca ministru al apărării şi nu pentru vizitarea culturilor pe care s-au aplicat diferite tehnologii de creştere şi protecţie a plantelor?
Ajungând în municipiu şi-a adus aminte că în Brăila există şi armată şi a trecut fugitiv pe la unitatea de garnizoană pentru a se ,,privi în ochi" (expresia îi aparţine) cu câteva cadre militare de conducere.
Considerăm că trebuia să aleagă a se privi în ochi cu cadrele militare active, cu militarii voluntari şi cu presonalul civil, pentru care va vota reducerea salariilor cu 25% sau să se întâlnească cu cadrele militare în rezervă şi retragere a căror pensii le doreşte scăzute cu 15% mai întâi şi apoi recalculate conform unei legi neconstituţionale cu care membrii partidului dumnealui sunt întrutotul de acord.
Dacă dl. ministru ar fi făcut cele de mai sus, ar fi fost de felicitat dar cum nu s-au întâmplat aceste lucruri, ne întrebăm retoric:,,Domnul Gabriel Oprea este ministrul militarilor activi, în rezervă şi în retragere sau ministrul ,,Câmpurilor"?

Biroul Operativ al SCMD