marți, 26 februarie 2013



Aiasta nu se poate, domnule Ponta!

La începutul lunii iunie 2012 s-a declanşat  scandalul avansărilor ilegale la Ministerul Apărării Naţionale. Noul ministru, generalul Corneliu Dobriţoiu, numeşte o comisie care să verifice corectitudinea avansărilor făcute în perioada 2011- 2012. La 4 noiembrie 2012 în urma analizei efectuate de această comisie,  M.Ap.N. a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru 835 de cazuri. În toate aceste cazuri s-a constatat nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi în Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României, aprobate prin prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M 105/2002. Generalul Corneliu Dobriţoiu promite că în aceste cazuri revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă  este “doar o primă măsură”, urmând,  ca în situaţia în care comisia care analizează această chestiune va sesiza încălcarea legislaţiei,  să se meargă până la anchetă penală.
 Normal, România fiind o ţară membră NATO şi UE, toţi reprezentanţii centrelor militare sau asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere  care  au făcut propunerile şi au întocmit documentele pentru avansare sau acordare a noilor grade, toţi cei  din structurile centrale ale M.Ap.N. care au verificat şi aprobat aceste documente, toţi cei care au semnat ordinele de avansare sau acordare a noilor grade , cu încălcarea flagrantă a legislaţiei în vigoare, ar fi trebuit să fie cercetaţi şi sancţionaţi drastic pentru că acţiunea lor a creat  un deficit de imagine enorm Armatei Române. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. Toţi cei vinovaţi au rămas în funcţii, iar reevaluatul mafiot Gabriel Oprea, cel care a patronat aceste ilegalităţi, imediat după alegeri a fost promovat vice prim ministru. În schimb, incomodul general Corneliu Dobriţoiu a fost îndepărtat din funcţia de ministru. În felul acesta, unul dintre cele mai jenante scandaluri în care a fost implicat M.Ap.N a fost “rezolvat”. Au fost identificate infracţiunile,  se cunosc vinovaţii, dar împotriva acestora nu s-a luat nicio măsură. Aşa a decis  factorul politic. Probabil în interesul naţional. Singurul lucru bun constă în faptul  că acest scandal nu a avut implicaţii financiare, gradele fiind acordate onorific.
Acum este în plină desfăşurare un alt scandal, care , ca un făcut, îl are în centrul ei  pe acelaşi   Gabriel Oprea. Este vorba  de scandalul pensiilor militare.Deşi  paguba adusă bugetului de stat este enormă,  se încearcă şi de această dată aplicarea aceleiaşi metode de muşamalizare a gravelor încălcări ale legii care s-au produs continuu pe timpul proceselor de recalculare/revizuire a pensiilor militare. Se încearcă bagatelizarea acestor nereguli, vezi doamne nişte subordonaţi obosiţi de complexitatea efortului depus ar fi greşit, bineînţeles neintenţionat. Nimic mai fals, domnule Ponta! Iată de ce:
-          23 august 2010 - Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale emite ordinul M101 prin care ordonă ca eliberarea adeverinţelor cu veniturile realizate lunar de către cadrele în rezervă şi în retragere să se execute de către comandanţii centrelor militare, care erau obligaţi să şi semneze aceste documente. Conform prevederilor legii arhivelor adeverinţele şi certificatele se eliberează numai de către posesorii de arhive, iar aceste documente vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită şi menţionarea documentului din care rezultăacestea. Încălcare gravă a legii, care a declanşat nebunia adeverinţelor, a căror corectitudine nu a a putut fi verificată niciodată şi la adăpostul cărora s-au făcut marile abuzuri/ilegalităţi.
-           28 septembrie 2010 -  În urma Deciziei Curţii de Apel Cluj, procesul de recalcularea este suspendat, dar la M.Ap.N. procesul recalculării continuă şi la sfârşitul lunii decembrie 2010 se emit  decizii de recalculare ilegale.
-          Aceste decizii sunt contestate, la Comisia de Contestaţii a M.Ap.N. fiind primite aproximativ 28.000 contestaţii. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea , nu ia nicio măsură pentru mărirea numărului membrilor acestei comisii , astfel că doar aproximativ 4.000 de contestaţii vor fi rezolvate în perioada 2011- 2012, acestea fiind emise  la termene care depăşeau cu mult  cele 45 de zile legale. Pensionari militari au întâmpinat mari greutăţi la declanşarea acţiunilor în instanţă din cauză absenţei hotărârilor Comisiei de soluţionarea a contestaţiilor, faptă care revine exclusiv în sarcina lui Gabriel Oprea.
-          Nemulţumiţi de deciziile primite pensionarii militari declanşeză peste 30.000 de procese împotiva M.Ap.N. şi a Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N.  În aproximativ 4.000 de dosare se obţin decizii definitive şi irevocabile ale Curţilor de Apel din întreaga ţară, de anulare a deciziilor de recalculare şi revenirea la pensiile de serviciu avute în decembrie 2010. Aceste hotărâri definitive şi irevocabile nu sunt aplicate de M.Ap.N.-ul condus de eminentul doctor în ştiinţe juridice, Gabriel Oprea.
-          1 iunie 2011 – Gabriel Oprea şi Maria Lupu anunţă definitivarea procesului de revizuire a celor 76.885 de pensii. La 9 iunie 2011, pe site-ul M.Ap.N., 7645 pensii apar ca fiind nemodificate, lucru imposibil din punct de vedere matematic. La 29 iunie 2011 pe acelaşi site, 7.455 din aceste pensii apar ca find mărite cu sume nesemnificative. Cineva, din conducerea M.Ap.N.,  a ordonat încălcarea legii, pentru mărirea artificial a acestor pensii. Operatorii au executat ordinul ilegal.
-          30 decembrie 2011- Se anunţă finalizarea acţiunii de revizuire a pensiilor şi emiterea deciziilor de revizuire a tuturor pensiilor militare. Decizia politică a fost executată!. În urma izbucnirii scandalului din anul 2013, comisia de audit a constatat însă că  un număr de 20.000 de dosare de pensie nu au fost  totuşi procesate. Doamna gen. Maria Lupu ar fi trebuit să îl informeze pe ministru. Dacă nu a făcut acest lucru trebuie să răspundă pentru emiterea  miilor de decizii de revizuire fără documente legale.Dacă ministru a fost informat , răspunderea îi revine integral.
-          Ianuarie 2012 - Gen.Maria Lupu anunţă că 85% din pensile revizuite au crescut, fiind contrazisă de Gabriel Oprea care anunţă că 92% din pensii au crescut. Mai mult Gabriel Oprea trimite scrisori electorale prin care anunţă pe cei 92% de pensionari fericiţi  că, datorită eforturilor sale supraomeneşti,  le-au fost mărite pensiile. Câteva mii dintre cei felicitaţi vor primi însă decizii de revizuire scăzute. Pentru a aplana scandalul şi a repara “onoarea” lui Gabriel Oprea, aceşti pensionari vor primi în perioada următoare 1, 2 sau 3 decizii succesive prin care pensiile acestora  vor fi mărite până la nivelul celor din decembrie 2010 sau crescute cu sume nesemnificative. În baza căror documente nu se ştie, la fel cum nu se ştie cine a dat acest ordin.Dar se poate afla foarte simplu. Cert  este că operatorii au executat şi acest ordin ilegal.
-          Gabriel Oprea semnând şi acceptând trimiterea scrisorilor către pensionari a încălcat legea pentru că elementele de identificare a persoanei sunt de strictă confidenţialitate, iar lista cu adresele pensionarilor militari, aflată la Casa de pensii sectorială a M.Ap.N. are un astfel de caracter, iar publicarea sau utilizarea fără asentimentul(aprobarea) persoanei este strict interzisă. Să nu  fi cunoscut juristul Gabriel Oprea acest lucru?
Este adevărat că nu ministrul apărării calculează pensile, dar la fel de adevărat este că ordinele ilegale, prezentate mai sus, date de Gabriel Oprea - ministrul apărării naţionale, gen. Maria Lupu – şefa Direcţiei Financiar contabile din M.Ap.N. şi col. Dragoş Luncanu-  şeful Serviciului pensii militare din M.Ap.N., au fost executate de persoanele cu atribuţiuni legale în acest domeniu. În aceste condiţii  este anormal ca doar ultimii să răspundă. Aiasta nu se poate,domnule Ponta! Nimeni nu este mai presus de lege, conform Constituţiie României.
Domnul Ponta  este în eroare atunci când afirmă că dacă statul a greşit, sau cei din instituţiile statului  au calculat pensiile greşit, nu plătesc pensionarii, ci plătesc cei de la stat. Aiasta nu se poate, domnule Ponta! Legea 263 /2010 este foarte clară, sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiari. Aici sunt două situaţii distincte. Pentru pensionarii militari care au prezentat documente false, s-au folosit de argumente ilegale( influenţă politică,relaţii personale, şpagă,etc) pentru a primi pensii mărite, fără nici cea mai mică ezitatre, trebuie să răspundă inclusiv penal,pensile trebuiesc aduse la valoarea lor normală, iar sumele primite necuvenit, recuperate integral. Pentru pensionarii cărora le-au fost mărite pensile din ordin, fără ca ei să ştie acest lucru, pensile acestora trebuie să revină la valoarea reală, iar sumele primite necuvenit, printr-o iniţiativă legislativă să fie anulate.
 Domnul Ponta declară că nicio pensie militară nu se va recalcula. Aiasta nu se poate, domnule Ponta!  În calitatea dumneavoastră  de fost procuror ar fi trebuit, având în vedere că 20.000 decizii de revizuire au fost  eliberate fără procesarea documentelor legale şi  că pe timpul auditului au fost descoperite documente false în baza cărora au fost emise decizii de pensionare mărite, să decideţi imediat aplicarea legii în toate aceste cazuri, care implica obligatoriu recalcularea/verificarea  măcar a acestor pensii. Nemaivorbind de generalii din clica politică a lui Gabriel Oprea. Pagubele aduse bugetului sunt imense şi ele trebuie recuperate de la cei vinovaţi.
Este adevărat că problema pensiilor reprezintă o bombă atomică. Depinde împotriva cui va fi folosită. Sper că efectele distructive ale acesteia vor duce la eliminarea din sistemul militar a tuturor celor care au produs scandalurile avansărilor şi pensiilor militare. Sunt cam aceiaşi , aparent intangibili, pentru ei legile neavând nicio valoare. Au acoperire politică. Domnul Ponta are obligaţia să aplice legea astfel ca activitatea în M.Ap.N să intre în normaliatate. Aiasta se poate, domnule Ponta!
 Dacă  însă efectele distructive se vor abate asupra pensionarilor militari , domnul Ponta va avea o mare problemă de credibilitate, care mai devreme sau mai tîrziu îi va afecta foarte serios cariera.
Am crezut în “Dreptate şi adevăr”, dar am fost crunt înşelaţi de Traian Băsescu şi  gaşca  sa portocalie, din care un loc de cinste revenea reevaluatului mafiot Gabriel Oprea. Domnul Victor Ponta a promis”Dreptate până la capăt”. Acest lucru însă vrea să-l realizeze cu şi în favoarea aceluiaşi Gabriel Oprea, devenit între timp şi trădător cu patru stele. Aiasta nu se poate, domnule Ponta! Dacă doriţi să dovediţi că vă deosebiţi total de adversarul dumneavoastră  politic,  trebuie să aveţi tăria  să-l îndepărtaţi imediat  din apropierea dumneavoastră pe mafiotul reevaluat!

Col.(r) Remus Macovei

PENTRU COLEGII CARE AU LUCRAT SI IN CIVILIE, INAINTE SAU DUPA IESIRE LA PENSIE
CE TREBUIE FACUT?
Sa va duceti la Casa judeteana de pensii
La Casa de pensii,(avand C.I. asupra dvs.) se face o cerere , se plateste la caserie 15 iei si se obtine Adeverinta de venituri in baza declaratiilor  privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata  catre bugetul asigurarilor sociale de stat
Se face o copie la respective adeverinta
Se intocmeste cererea de recalculare a pensiei pentru stagiile de cotizare dupa data inscrierii la pensie(vezi modelul atasat)
Se anexeaza  la respective cerere:
Adeverinta eliberata  de Casa judeteana de pensii in baza declaratiilor privind evidenta nominala a asiguratilor si      a obligatiilor de plata catre  bugetul asigurarilor sociale de stat, in original si copie
Carte de identitate, in copie;
Ultimul talon de pensie( pe luna februarie ex.) in copie;
Baza legala ( extras) pentru recalcularea  pensiei militare prin adaugarea stagiilor de cotizare realizate dupa data inscrieri la pensie,(vezi documentul atasat)
Se introduce documentele intr-un plic ,si se trimit prin C.N.,,Posta Romana “S.A.(cu confirmare primire) la Casa de pensii sectoriala a M.Ap.N (str. DrumulTaberei, nr.6-9,sector 6,Bucuresti Cod Postal 061416);a M.A.I.(str.George Georgescu,nr.3,sector 4,Bucuresti,Cod Postal 040131)
Dovada trimiterii documentelor ( chitanta) si confirmarea de primire se ataseaza la copia  documentelor  ce au fost trimise la Casa  de pensii sectoriala a M.Ap.N.;M.A.I.
IMPORTANT: Conform art.134 alin.(7) din Hotararea Guvernului nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii  publice  drepturile recalculate se acorda incepand cu luna urmatoare celei in care a fost inregistrata solicitarea . Deci ,cu cat faceti mai repede cererea cu atat aveti mai mult de castigat                                                                                                              

luni, 25 februarie 2013



Ponta asigură militarii că nu va recalcula toate pensiile, ci va găsi o soluţie pentru pensii tăiate

Ponta asigură militarii că nu va recalcula toate pensiile, ci va găsi o soluţie pentru pensii tăiate
Guvernul nu va recalcula din nou toate pensiile speciale, în condiţiile în care peste 90% dintre pensionarii militari au câştigat în urma acestui proces, ci va căuta o "soluţie echitabilă" în cazuri punctuale, pentru acei pensionari care au avut de pierdut, i-a asigurat premierul Ponta pe militari.
"Nu se pune problema să luăm iarăşi toate pensiile militare, să începem să le recalculăm, să stârnim vreo panică în cei peste 160.000 beneficiari. Dacă există probleme punctuale, acestea se rezolvă fie - dacă e vorba de probleme administrative - doar pentru acele zone în care s-au descoperit probleme, dacă este vorba cumva de probleme care au şi incidenţă juridică, sunt instituţiile statului care cercetează. Dar mesajul meu este foarte clar: nu se pune problema în acest moment şi nici în viitor să luăm de la capăt toate pensiile militare", a spus Ponta, după ce a participat la prezentarea raportului de activitate pe 2012 al Ministerului Apărării Naţionale.

El a arătat că peste 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma procesului anterior de recalculare a pensiilor, iar restul a avut de pierdut. Pentru această ultimă categorie, Guvernul va căuta o "soluţie echitabilă" pe termen mediu şi lung, a precizat Ponta.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a arătat că au fost o serie de probleme la calculul pensiilor speciale, dar că nu miniştrii sunt cei care calculează pensii, ci persoanele cu atribuţii legale, iar acestea vor răspunde dacă sunt vinovate, în funcţie de concluziile Parchetului, Curţii de Conturi sau Avocatului Poporului.

El a asigurat şi atunci că, în pofida problemelor de recalculare, pensiile speciale nu vor fi recalculate, ci vor fi îndreptate greşeli în cazuri punctuale.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care va intra în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii şi a făcut un apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.

Câmpeanu a spus că s-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii, arătând că nici nu s-a realizat recalcularea fiecărei pensii pe baza contribuţiei, pentru că, spre exemplu, cadrele militare nu au contribuit şi nici nu s-a făcut o economie la buget pentru această recalculare.

Mariana Câmpeanu a fost audiată la Comisia de muncă în urma unui raport al Avocatului Poporului care sesiza nereguli la recalcularea pensiilor speciale.
 

http://www.mediafax.ro/social/ponta-asigura-militarii-ca-nu-va-recalcula-toate-pensiile-ci-va-gasi-o-solutie-pentru-pensii-taiate-10598463/foto

ANUNT,, FILIALA 1 CARACAL ,,  S.C.M.D.


Cadrele militare disponibilizate, pensionari militari in rezerva si retragere din municipiul Caracal , apartinand M.Ap.N, M.A.I. si celorlalte structuri militare de aparare si siguranta nationala care doresc sa se inscrie in Filiala 1 Caracal a sindicatului pensionarilor militari pot primi relatii de la urmatoarele persoane:
Lt.col(r) Burneiu Dorel nr tel: 0736601077
Cdor( r ) Bujor Vasile nr tel: o744301705
Cdor(r) Nicola Tudor nr tel: 0720322324
Col(r) Dediu Marian-Sorin nr tel:0723692767
Col(r) Albu Ionl nr tel: 0744596122
Pentru inscriere aveti nevoie de urmatoarele documente:
- cerere de inscriere -o primiti de la Filiala 1 Caracal a sindicatului.
-2 poze tip legitimatie de marimea 3/4
- copie dupa cartea de identitate.
- copie dupa livretul militar , sau dupa ( decizia de pensie, ori talonul de pensie) pentru cei care nu au livret militar.
- dovada de plata a cotizatiei de membru. ( in valoare de 120 anual care se poate plati intr-o singura transa sau in doua transe a cate 60 de lei) cotizatia se plateste la o filiala a bancii BRD Group Societe Generale in contul : R041BRDE 441SV79262374410, cod fiscal :26096263.
Relatii puteti obtine direct in fiecare zi de joi intre orele 10-12 de la membrii biroului operativ din Cercul Militar Caracal.
Sindicatul lupta cu mijloacele legale pentru pastrarea drepturilor dobandite de pensionarii militari dupa o viata de munca si privatiuni.Unii considera ca nu e necesar acest sindicat, dar realitatea din tara noastra infirma acest lucru stau si intreb; cine lupta pentru noi pensionarii?
imi raspund tot eu ; pentru drepturie pensionarilor militari nu mai lupta cu adevarat decat SCMD.
Camarazi, puterea nu sta numai in multimea grupului ci si in unitatea si organizarea lui, asa ca daca vreti sa ne facem auziti si ascultati , dar si respectati, atunci alaturati-va ca membri sindicatului cadrelor militare disponibilizate in reverva si in retragere
               Cu stima,
Presedintele SCMD, Filiala 1 Caracal,
    Lt col(r) ing. Burneiu Dorel

joi, 21 februarie 2013



O delegatie a Departamentului Juridic al SCMD poarta discutii astazi, cu directorii Directiei Generale Juridice, Directiei Generale Financiare si Casei Sectoriale de Pensii a MAI.



           La solicitarea SCMD adresata factorilor de raspundere din ministerele de resort, in perioada urmatoare se va desfasura o serie de audiente la care va participa o delegatie a sindicatului cu scopul informarii reciproce aupra problemelor  reale cu care se confrunta membrii nostri de sindicat, respectiv asupra unor pozitii si abordari oficiale ale structurilor guvernamentale.
           Prima activitate de acest gen se va desfasura joi 21 feb a.c. la sediul MAI, unde delegatia formata din :
- dna col (r) Caloian M. – vicepresedinte SCMD si sef al Departamentului Juridic,
- dl. cms sef (r) Dumitrescu D. – presedintele Filialei 1/S.3,
- dl. gl bg (r) Luncasu Cr. – membru al Departamentului Juridic,
- dna cms sef (r ) Mihaila V. – membru SCMD,
- plt maj (r) Capra Dima A. – membru SCMD,
se va intalni cu reprezentanti ai Directiei Generale Juridice, Directiei Generale Financiare si Casei Sectoriale de Pensii a MAI.
            Pe agenda intalnirii figureaza urmatoarele :
A.ASPECTE PRIVIND LEGEA NR. 119/2010 SI A OUG NR. 1/2011:
- inexactitatea modului de calcul a cuantumului pensiilor generata de neincadrarea corespunzatoare in grupele de munca, lipsa unor perioade de munca, neconsiderarea unor venituri (sporuri, prime);
- aplicarea temporala a HG nr. 1019/2010 si problema desecretizarii acesteia;
- legalitatea adeverintelor de venit eliberate de unitati si centrele militare;
- raportul dintre venitul gasit in documente si valoarea minima specificata in Anexa nr. 1 la OUG nr. 1/2011;
- respectarea principiului drepturilor castigate;
- integrarea in proiectul noii legi a pensiilor militare de stat a politistilor si functionarilor publici cu statut special.
B.  ASPECTE PRIVIND LEGEA NR. 263/2010:
- modul de aplicare a dispozitiilor art. 17 si 18/Legea nr. 263/2010;
- aplicarea dispozitiilor art. 20, alin (1), din Anexa nr. VII, Cap. II, Sectiunea a III-a, la Legea cadru nr. 284/28.12.2010.
C. ASPECTE PRIVIND DISPONIBILIZARILE ABUZIVE IN BAZA ORDINULUI MAI NR. 600/2005:
- problema Ordinului MAI nr. 600/2005;
- modul de organizare si desfasurare a concursurilor de selectie profesionala in cadrul reorganizarii unitatilor;
- drepturile care au fost asigurate diponibilizatilor la trecerea in rezerva.


SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN

miercuri, 20 februarie 2013



Documentele înaintate Comisiei de Dialog